General

Combaterea durerilor cronice de cap și de spate

recuperare medicala Timisoara

Simptomul de „text neck” nu este o denumire oficială a unui anume tip de durere. Este mai degrabă un termen care se va împământeni în viitorul foarte apropiat. Se referă la durerile provocate de mișcări (sau inacțiuni) repetitive și incorecte sau nespecifice organismului uman. Ca de exemplu studiul tabletei, ascultatul telefonului mobil cu el fixat între umăr și tâmplă. Sau statul excesiv la ecranul computerului.

Din nefericire, omenirea nu stă bine la acest capitol. Mai mult, tehnologia modernă aduce cu ea și obiceiurile proaste. Posturile incorecte. De fapt comportamentul postural, dacă putem spune așa, stă la baza multora dintre afecţiunile noastre moderne sau mai puţin moderne.

» Teste posturale. Corecţie şi prevenire la Genki Medical Center Timişoara

Durerile cronice, incidenţă şi provenienţă

Conform celor de la Academia Americană de Medicina Durerii (AAPM) și citați de HealthLine.com, înaintea durerilor cronice din cancerul terminal mai sunt patru tipuri de dureri. Acestea, primele patru, sunt considerate a fi „cele patru mari”. Sunt durerile cele mai întâlnite și cele care ne afectează cel mai mult. Sunt durerile cronice care influențează viața pe pământ atât la nivelul fiecărui individ, cât și la nivel economic.

  • Durerile de cap;

  • Durerile post-chirurgicale;

  • Posttraumaticele;

  • Durerile de spate

» Combaterea durerilor cronice cu terapia miofasciala

Continuând, Academia americană citată mai sus oferă un studiu efectuat în 2017 și care dă o cifră de-a dreptul alarmantă. Respectiv că 1.5 miliarde din populația de pe Pământ suferă de dureri cronice. Iar dintre aceștia, mai mult de 100 de milioane sunt americani.

Tot așa, cele mai multe dureri de cap provin de la coloana vertebrală, cu preponderență din zona cervicală. Una din cauzele determinante ale durerilor cervicale este de natură posturală. Statul prea mult la calculator cu capul aplecat în față, ceea ce determină o presiune crescută asupra celor șapte vertebre care susțin gâtul și capul. Așa numita zonă cervicală.

Ar mai fi dormitul cu capul într-o poziție total necorespunzătoare, implicit cu o pernă nepotrivită. Accidentările și stresul determină și ele o intensificare a durerilor cronice de spate.

Recomandări de combatere-atenuare a durerilor cronice de spate

O primă soluție ar fi repausul. Dacă aveți dureri de spate, evitați să mai faceți eforturi. Nu faceți acele mișcări care știți că vă provoacă dureri. De asemenea, puteți face ușoare exerciții fizice, așa numitele „stretching”. În momentul în care o anumită mișcare vă provoacă dureri, renunțați la ea. Desigur, sunt recomandări care nu vă mulțumesc. Cine-și poate permite să nu facă nimic!?

Ar mai fi aplicarea de șocuri calde sau reci. Gheața, aplicată cam un sfert de oră o dată la două-trei ore, de exemplu, reduce durerea. La fel și dacă încălzim local zona respectivă. Injecțiile și infiltrațiile cu antiinflamatoare nu vor rezolva nici ele pe deplin situația, nu vor elimina substratul durerii dvs.

Acestea sunt paleative, soluții de moment, de urgență și care nu rezolvă adevărata cauză a durerilor dvs cronice de spate.

Imensa majoritate a specialiștilor recomandă ca în astfel de situații să apelați la un consult medical. Acesta vă va îndruma invariabil spre clinicile de recuperare. Tratamentele și exercițiile fizice sub îndrumarea fizioterapeutului, a kinetoterapeutului, acestea sunt soluțiile la durerile cronice. Combinate în mod evident cu o schimbare a stilului de viață și continuarea exercițiilor fizice în mod individual.

» Dureri la coloana vertebrală. Tratament cu terapia Mulligan la Genki Timișoara

Related Posts