Terapii de recuperare

Ozonoterapia – între burnout și oboseala cronică

ozonoterapia si oboseala cronica

Despre oboseala cronică și burnout se vorbește din ce în ce mai mult în ultima perioadă. Se presupune că acestea au fost accentuate pe parcursul ultimului an tocmai datorită pandemiei. Simptomele sunt foarte asemănătoare și parcă toate au un punct comun, astfel încât putem cădea foarte ușor în confuzie. Dar, din capul locului ar trebui ar trebui făcută o distincție. Burnout este ceva ce nu poate face chiar oricine. Adică, de exemplu, o persoană casnică și care nu are nicio legătură cu obligațiile de serviciu, este exclus să fie printre cei cu burnout.

» Terapie manuală la Genki Medical Center Timișoara

Sindromul de burnout este așadar legat însăși de cei care au un job. Cei care pot fi afectați de munca lor dusă peste propriile limite. Burnout poate avea consecințe dintre cele mai severe, de la depresii accentuate până la abandonul social sau chiar suicid. Or, pentru a fi depistate cât mai precoce primele semne de burnout, ar trebui în primul rând o doză de minim autocontrol. Să fim în stare să acceptăm doar atât cât putem duce.

Și ca să concluzionăm într-o primă etapă, burnoutul, ca și oboseala cronică au devenit parcă mai insistente tocmai datorită noilor condiții sociale. Când casa a devenit birou și loc de muncă, alături de cel al soțului, iar stresul a devenit mai mare.

Simptome asemănătoare, tratamente diferite

De remarcat că burnout este o afecțiune care nu are statutul de permanență. În principiu, dacă schimbăm condițiile de muncă, dacă angajatorul își modifică pretențiile iar angajatul învață să spună nu, atunci situația se poate îndrepta. Odată eliminate condițiile de stres, burnoutul va fi eliminat.

Deci, acesta poate fi tratat în primul rând prin prevenție.

În schimb, la oboseala cronică, opinia unui control medical este absolut necesară. Este absolut contraindicat să căutăm singuri răspunsuri pe internet. mai ales că am putea fi înșelați, anumite simptome să ascundă de fapt afecțiuni organice.

Un prim tratament al oboselii cronice ar putea fi crearea unei stări de bine, de detensionare. Masajul de relaxare, terapeutic, poate fi un bun tratament în acest sens, detensionează mușchii, induce calm și odihnă.

Detensionarea generală este ceea ce pacientul suportă mult mai bine decât tratamentul medicamentos. Iar efectele sunt semnificativ mai bune pe termen lung.

Ozonoterapia este tratament împotriva oboselii cronice

La clinica Made din Sacile (Italia) s-a derulat un studiu remarcabil. Acesta, desfășurat pe o perioada de un an (2017-2018), a avut rezultate deosebite. Asupra a 65 de pacienți s-au aplicat tratamente cu ozon, respectiv prin autohemoterapie majoră. Tratamentul s-a aplicat de două ori pe săptămână timp de o lună și de două ori pe lună pentru întreținere.

Colectivul de medici care a fectuat studiul a concluzionat că dintre cei 65 de diagnosticați cu sindromul de oboseală cronică, 52 (80%) dintre ei au dobândit o îmbunătățire considerabilă. Semnificativă.

Nu s-a depistat niciun efect secundar la absolut niciunul dintre participanți.

Rezultatele sunt foarte încurajatoare, dar cercetarea mai trebuie aprofundată și extinsă. Însă, comparativ cu tratamentul medicamentos uzual, introducerea ozonoterapiei pentru tratarea oboselii cronice are avantaje clare. Și nu ne îndoim că tratamentul cu ozon este perfect tolrat și de către cei cu burnout.

» Ozonoterapie la Genki Medical Center Timișoara